Breviarul

Oficiul lecturilor

Invitatoriul
V. Doamne, deschide-mi buzele.
R. Şi gura mea va vesti lauda ta.

Ant. Să-i mulţumim Domnului, căci în veac este îndurarea lui.

Psalmul 94 (95)
Chemare la preamărirea lui Dumnezeu
Îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, până când putem zice: „Astăzi!” (Evr 3,13).

Veniţi să cântăm cu veselie Domnului,
    să strigăm cu bucurie către stânca mântuirii noastre!
Să mergem înaintea lui cu cântece de laudă
    şi în cântări de psalmi să-l preamărim!

Căci mare Dumnezeu este Domnul
    şi mare împărat peste toţi zeii;
în mâna lui sunt adâncurile pământului
    şi ale lui sunt înălţimile munţilor;
a lui este marea, căci el a făcut-o,
    şi mâinile lui au plăsmuit uscatul.

Veniţi să ne închinăm şi să ne plecăm în faţa lui
    şi să îngenunchem înaintea Domnului,
        creatorul nostru,
căci el este Dumnezeul nostru,
    iar noi suntem poporul pe care el îl păstoreşte,
    turma pe care mâna lui o călăuzeşte.

O, de aţi asculta astăzi glasul lui:
    „Nu vă împietriţi inimile ca la Meriba,
    ca în ziua de la Massa, în pustiu;
acolo m-au ispitit părinţii voştri,
    m-au pus la încercare, deşi au văzut lucrările mele.

Patruzeci de ani m-a dezgustat neamul acesta;
        de aceea am zis:
    Este un popor cu inima rătăcită,
nu au cunoscut căile mele;
    de aceea am jurat în mânia mea:
    Nu vor intra în odihna mea!”

Slavă Tatălui, şi Fiului,
    şi Sfântului Duh.
Precum era la început, şi acum, şi pururea,
    şi în vecii vecilor. Amin.

Ant. Să-i mulţumim Domnului, căci în veac este îndurarea lui.

IMNUL

I. Când Oficiul lecturilor se spune noaptea sau dimineaţa, foarte devreme:

Înainte ca s-apară în tărie astrul zilei,
Deşteptaţi din somn, privirea o-nălţăm spre tronul milei.
O, Treime, ne primeşte rugăciunea preaumilă;
Nu c-am fi cumva noi vrednici, ci ascultă-ne din milă.

Ne trezim la rugăciune când natura doarme încă,
Şi ne mustră conştiinţa, vina noastră e adâncă.
Ne-a rănit adânc păcatul, vindecare rana n-are,
Doar la tine e speranţa; tu eşti leac şi alinare.

Ne-a împins la rău vicleanul cu perfidele lui şoapte;
Să ne ierţi cu îndurare ce-am greşit în timp de noapte;
Peste multele păcate îndurarea ta să ploaie,
Să le spele, să le ducă ale harului şuvoaie.

Cu încredere deplină, te rugăm la ceasul tainic,
Când sosirea dimineţii o vesteşte-al nopţii crainic:
Ne-nsoţeşte ziua-ntreagă cu lumina ta divină,
Ca să nu ne poarte paşii spre pierzare, spre ruină.

Te rugăm cu umilinţă şi cu fruntea jos plecată;
Ne ascultă rugăciunea, milostive, veşnic Tată,
Tu ce-n cer domneşti cu Fiul cel cu tine de o fire
Şi cu Duhul Sfânt ce-n lume e izvorul de iubire. Amin.

Sau:

Tu, Trinitátis Unitas,
Orbem poténter qui regis,
Atténde laudum cántica
Quæ excubántes psállimus.

Nam léctulo consúrgimus
Noctis quiéto témpore,
Ut flagitémus vúlnerum
A te medélam ómnium,

Quo, fraude quicquid dæmonum
In nóctibus delíquimus,
Abstérgat illud cælitus
Tuæ potéstas glóriæ.

Te corde fido quæsumus,
Reple tuo nos lúmine,
Per quod diérum círculis
Nullis ruámus áctibus.

Præsta, Pater piíssime,
Patríque compar Unice,
Cum Spíritu Paráclito
Regnans per omne sæculum. Amen.

II. Când Oficiul lecturilor se spune în timpul zilei:

Îndrăzneala, Doamne, mila ta ne-o scuze.
Potrivite vorbe pune-ne pe buze.
Ne trezeşte-n inimi lacrimi şi suspine,
Ca să-ţi dăm cinstirea ce ţi se cuvine.

Din Adam ne tragem, păcătoasă rasă;
Vina şi păcatul cugetul ne-apasă.
Doamne, ne înmoaie inima de piatră,
Schimbă-ne fiinţa rea şi idolatră.

Slabi suntem cu toţii, răul ne-nspăimântă,
Dar ne însemnăm cu crucea ta cea sfântă;
Pentru mintea noastră slabă şi confuză
Ea ne fie astăzi scut şi călăuză.

Fiul să primească,-n mila sa cea mare,
Preasmeritul nostru cânt de închinare.
Cântul ni-l primească milostivul Tată,
Ca şi Duhul care-i dragoste curată. Amin.

Sau:

Adésto, Christe, córdibus,
Celsa redémptis cáritas;
Infúnde nostris férvidos
Fletus, rogámus, vócibus.

Ad te preces, piíssime
Iesu, fide profúndimus;
Dimítte, Christe, quæsumus,
Factis malum quod fécimus.

Sanctæ crucis signáculo,
Tuo sacráto córpore,
Defénde nos ut fílios
Omnes, rogámus, úndique.

Sit, Christe, rex piíssime,
Tibi Patríque glória
Cum Spíritu Paráclito,
In sempitérna sæcula. Amen.

PSALMODIA

Ant. 1 Am ostenit strigând, aşteptându-l pe Dumnezeul meu.

Psalmul 68 (69),2-22.30-37
Râvna casei tale mă mistuie
I-au dat să bea vin amestecat cu fiere (Mt 27,34).

I
Mântuieşte-mă, Dumnezeule, *
    căci apele mi-au ajuns până la gât!
M-am afundat într-o mlaştină adâncă
        şi n-am nimic de care să mă prind, †
    am căzut în vâltoarea apei *
    şi curentul mă trage cu sine.
Am ostenit strigând, mi s-a uscat gâtlejul; *
    ochii mi s-au împăienjenit
        aşteptându-l pe Dumnezeul meu.
Cei ce mă urăsc fără motiv *
    s-au înmulţit mai mult decât firele de păr
        de pe capul meu;
s-au întărit duşmanii, cei care mă calomniază, *
    trebuie să le dau înapoi, deşi n-am furat nimic.

Dumnezeule, tu ştii nebunia mea *
    şi greşelile mele nu-ţi sunt ascunse.
Să nu fie făcuţi de ruşine din pricina mea
        cei care speră în tine, *
    Doamne, Dumnezeul oştirilor!
Să nu fie răvăşiţi din cauza mea *
    cei care te caută, Dumnezeul lui Israel!

Pentru tine îndur batjocură *
    şi ruşinea îmi acoperă faţa.
Am ajuns un străin pentru fraţii mei, *
    un necunoscut pentru fiii mamei mele;

căci râvna casei tale mă mistuie, *
    batjocurile celor care te insultă au căzut asupra mea.
A plâns în mine sufletul şi am postit *
    şi aceasta a fost spre dezonoarea mea.

M-am îmbrăcat în sac *
    şi am ajuns obiectul lor de batjocură.
Cei care stau la porţi mă vorbesc *
    şi cântecele beţivilor sunt împotriva mea.

Slavă Tatălui, şi Fiului, *
    şi Sfântului Duh.
Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
    şi în vecii vecilor. Amin.

Ant. Am ostenit strigând, aşteptându-l pe Dumnezeul meu.

Ant. 2 Mi-au pus venin în mâncare şi, când îmi era sete, mi-au dat să beau oţet.

II
Dar eu către tine îmi înalţ rugăciunea, Doamne, *
    în timpul bunăvoinţei tale;
în marea ta bunătate, răspunde-mi, Dumnezeule, *
    pentru fidelitatea mântuirii tale.
Scoate-mă din mlaştină, ca să nu mă afund, †
    scapă-mă de cei care mă urăsc *
    şi de apele adânci.
Să nu treacă valurile peste mine, †
    să nu mă înghită adâncul *
    şi gura prăpastiei să nu se închidă deasupra mea.

Ascultă-mă, Doamne; †
    îndurarea ta este plină de bunătate; *
    în iubirea ta cea mare, întoarce-ţi privirea spre mine.
Nu-ţi ascunde faţa de la slujitorul tău, †
    căci sunt în necaz; *
    grăbeşte-te să mă asculţi!

Apropie-te de sufletul meu şi răscumpără-mă, *
    eliberează-mă de duşmanii mei!
Tu cunoşti jignirea, ruşinea şi batjocura mea, *
    înaintea ta sunt toţi duşmanii mei.
Dispreţul îmi sfâşie inima şi sunt copleşit de apăsare; †
    aştept mângâiere, dar în zadar, *
    aştept mângâietori, şi nu găsesc nici unul.
Ei mi-au pus venin în mâncare, *
    şi, când îmi era sete, mi-au dat să beau oţet.

Slavă Tatălui, şi Fiului, *
    şi Sfântului Duh.
Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
    şi în vecii vecilor. Amin.

Ant. Mi-au pus venin în mâncare şi, când îmi era sete, mi-au dat să beau oţet.

Ant. 3 Căutaţi-l pe Domnul şi inimile voastre se vor bucura de viaţă.

III
Eu sunt nenorocit, copleşit de suferinţă; *
    Dumnezeu, mântuirea mea, m-a ridicat!
Voi lăuda numele lui Dumnezeu prin cântări *
    şi îl voi preamări, aducându-i mulţumire,
şi-i va fi plăcut Domnului mai mult decât un taur, *
    decât un viţel care are coarne şi copite.

Să vadă cei săraci şi să se bucure! *
    Căutaţi-l pe Dumnezeu,
        şi inimile voastre se vor bucura de viaţă.
Căci Domnul îi ascultă pe cei săraci *
    şi nu-i uită pe ai săi care sunt în închisoare.
Să-l laude cerurile şi pământul, *
    mările şi tot ce mişună în ele.
Căci Dumnezeu mântuieşte Sionul †
    şi va reclădi cetăţile lui Iuda: *
    şi vor locui acolo şi le vor stăpâni.
Le va moşteni descendenţa slujitorilor săi *
    şi vor locui acolo cei care iubesc numele lui.

Slavă Tatălui, şi Fiului, *
    şi Sfântului Duh.
Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
    şi în vecii vecilor. Amin.

Ant. Căutaţi-l pe Domnul şi inimile voastre se vor bucura de viaţă.

V. Domnul ne va învăţa căile sale.
R. Şi vom umbla pe cărările lui.

LECTURA ÎNTÂI

Din cartea a doua a Cronicilor    20,1-9.13-24

Ajutorul minunat pe care Domnul l-a oferit lui Iosafat, regele său fidel

    În zilele acelea, fiii lui Moab și fiii lui Amon, și cu ei niște maoniți, au pornit război împotriva lui Iosafat. Au venit și i-au dat de știre lui Iosafat, zicând: „O mare mulțime înaintează împotriva ta de dincolo de mare, din Edom, și sunt la Hațațon-Tamar, adică Enghedi”.
    În spaima sa, Iosafat și-a îndreptat fața să-l roage pe Domnul și a vestit un post pentru tot Iuda. Iuda s-a adunat să-l cheme pe Domnul, și au venit din toate cetă­țile lui Iuda să-l caute pe Domnul.
    Iosafat a venit în mijlocul adunării lui Iuda și a Ieru­salimului, în casa Domnului, înaintea curții celei noi. Și a zis: „Doamne, Dumnezeul părinților noștri, tu ești Dumnezeu în ceruri și stăpânești peste toate împă­rățiile neamurilor. Tu ai în mână tăria și puterea, așa că nimeni nu ți se poate împotrivi. Oare n-ai izgonit tu, Dumnezeul nostru, pe locuitorii țării acesteia dinaintea poporului tău Israel, și n-ai dat-o tu pentru totdeauna ca moștenire seminței lui Abraham, prietenul tău? Ei au locuit-o și ți-au zidit în ea un lăcaș sfânt pentru numele tău, zicând: «Dacă va veni peste noi vreo nenorocire, sabia, judecata, ciuma sau foametea, ne vom prezenta înaintea casei acesteia și înaintea ta, căci numele tău este în casa aceasta; vom striga către tine din mijlocul strâmtorării noastre, și tu ne vei asculta și ne vei mântui!» Tot Iuda stătea în picioare înaintea Domnului, cu pruncii, soțiile și fiii lor.
    Atunci, duhul Domnului a venit în mijlocul adunării peste Iahaziel, fiul lui Zaharia, fiul lui Benaia, fiul lui Ieiel, fiul lui Matania, levitul, dintre fiii lui Asaf. Și Iahaziel a zis: „Ascultați, tot Iuda și toți cei care locuiți în Ierusalim, și tu, rege Iosafat! Așa vă vorbește Domnul: Nu vă temeți și nu vă înspăimântați înaintea acestei mari mulțimi, căci nu este lupta voastră, ci a lui Dum­nezeu. Mâine coborâți împotriva lor. Ei se vor sui pe dealul Țiț, și-i veți găsi la capătul văii, în fața pustiului Ieruel. Nu sunteți voi cei care veți lupta: așezați-vă, stați acolo plini de încredere și veți vedea mântuirea pe care v-o va da Domnul. Iuda și Ierusalim, nu vă temeți și nu vă înspăimântați; mâine ieșiți-le înainte, și Domnul va fi cu voi!” Iosafat s-a plecat cu fața la pământ, și tot Iuda și locuitorii Ierusalimului s-au aruncat înaintea Domnului și l-au adorat. Leviții, dintre fiii lui Cahat și ai lui Core, s-au sculat și l-au lăudat cu glas tare și puternic pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.
    A doua zi, au pornit dis-de-dimineață spre pustiul Tecoa. La plecarea lor, Iosafat a venit și a zis: „Ascul­tați-mă, Iuda și locuitorii Ierusalimului! Încredeți-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, și veți fi întăriți; încredeți-vă în profeții lui, și veți reuși”. Apoi, după ce a ținut sfat cu poporul, a numit niște cântăreți care, îmbrăcați cu podoabe sfinte și mergând înaintea oștirii, îl lăudau pe Domnul și ziceau: „Lăudați-l pe Domnul, căci în veac este îndurarea lui!”
    În clipa când au început cântările și laudele, Domnul a stârnit neînțelegere între fiii lui Amon, ai lui Moab și ai celor din Muntele Seir, care veniseră împotriva lui Iuda. Și au fost bătuți. Fiii lui Amon și ai lui Moab s-au ridicat împotriva locuitorilor din Muntele Seir, ca să-i nimicească cu desăvârșire și să-i piardă. Și, după ce au terminat cu locuitorii din Seir, au început să se ucidă unii pe alții.
    Când a ajuns Iuda pe înălțimea de unde se zărește pustiul, a văzut toată întinderea aceea plină de cadavre, și n-a fost nimeni care să poată scăpa de nimicire.

Responsoriul    Ef 6,12.14a; 2Cr 20,17a

    R. Noi nu avem o luptă împotriva sângelui și a trupului, ci împotriva conducătorilor acestei lumi, a întuneri­cului, împotriva duhurilor răului care sunt în înălțimi. * Așadar, stați drepți, încinși la mijloc cu adevărul.
    V. Rezistați cu curaj și veți vedea mântuirea pe care Domnul o va împlini față de voi. * Așadar.

LECTURA A DOUA

Din tratatul Despre sacramente, de sfântul Ambroziu, episcop
(Nr. 43.47-49: SCh 25 bis, 178-180.182)

Euharistia pentru neofiți

    Poporul purificat și îmbogățit apoi cu semnele distinc­tive ale creștinului înaintează spre altarul lui Cristos, spunând: Voi merge la altarul lui Dumnezeu, la Dum­nezeul bucuriei și veseliei mele (Ps 42,4). Căci, după ce a depus rămășițele vechiului păcat și a fost întinerit ca vulturul (cf. Ps 102,5), el se grăbește să se apropie de acel ospăț ceresc. Vine, așadar, și, văzând sfântul altar împodobit, exclamă: Tu pregătești masă pentru mine (Ps 22,5). Pe acest popor îl face David să vorbească, atunci când spune: Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic; el mă paște pe pășuni verzi, mă conduce la ape de odihnă. Și mai departe: Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morții, nu mă tem de nici un rău, căci tu ești cu mine, toiagul și nuiaua ta mă mângâie. Tu pregătești masă pentru mine în fața dușmanilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn și paharul meu e plin de se revarsă (Ps 22,1-5).
    Este minunat faptul că Dumnezeu a făcut să cadă mană pentru părinți și că ei s-au hrănit zilnic cu acest aliment coborât din cer. De aceea, s-a spus: Omul a mâncat pâinea îngerilor (Ps 77,25). Și totuși, cei care au mâncat pâinea aceea au murit cu toții în pustiu; în schimb, acest aliment pe care-l primești tu, această pâine vie care s-a coborât din cer (In 6,51), dăruiește sub­stanța vieții veșnice, și cel care mănâncă din ea nu va muri în veci (In 11,26), pentru că este trupul lui Cristos.
    Vezi acum ce este mai de preț: pâinea îngerilor sau trupul lui Cristos, care este, fără îndoială, trupul care dă viața? Mana aceea venea din cer, acest trup este deasupra cerului. Aceea era din cer, acesta este al Stăpânului ceru­rilor. Aceea, dacă era păstrată pentru ziua următoare, se strica; acesta este străin de orice stricăciune. Cine îl va primi cu respect nu va putea cunoaște stricăciunea. Pentru evrei, a țâșnit apă din stâncă; pentru tine, sânge din Cristos. Pe aceia, apa i-a săturat pentru un moment; pe tine însă sângele te spală pentru totdeauna. Iudeul bea și îi este sete; ție însă, când vei bea, nu va mai putea să-ți fie sete. Acel eveniment era o figură, acesta este adevărul.
    Dacă ceea ce tu admiri este o umbră, cu cât mai mare este realitatea a cărei umbră o admiri! Ascultă: era umbră ceea ce li s-a întâmplat părinților noștri: Ei beau din piatra spirituală care îi urma, iar piatra era Cristos. Totuși, cei mai mulți dintre ei nu au fost pe placul lui Dumnezeu, de aceea, au pierit în pustiu. De fapt, aces­tea au devenit pentru noi exemple (1Cor 10,4-6). Știi acum ceea ce este mai de preț: este mai bună lumina decât umbra, adevărul decât figura, trupul Creatorului decât mana din cer.

Responsoriul    1Cor 10,1b-2.11a.3-4a

    R. Părinții noștri au fost cu toții sub nor și toți au trecut prin mare și toți, întru Moise, au fost botezați în nor și în mare * Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să fie un exemplu.
    V. Toți au mâncat aceeași hrană spirituală și toți au băut aceeași băutură spirituală. * Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să fie un exemplu.

Rugăciunea de încheiere

    Dumnezeule, tu le arăți celor rătăciți lumina adevărului, ca să se poată întoarce pe calea ta; dă-le tuturor acelora care poartă numele de creștin tăria de a înlătura tot ce se împotrivește acestui nume și de a îndeplini ceea ce îi corespunde. Prin Domnul.

Să-l binecuvântăm pe Domnul.
R. Mulțumim lui Dumnezeu.

- Meniu -