Oficiul lecturilor
Invitatoriul
V. Doamne, deschide-mi buzele.
R. Şi gura mea va vesti lauda ta.
Ant. Să ascultăm glasul Domnului, ca să intrăm în odihna lui.
Psalmul 94 (95)
Chemare la preamărirea lui Dumnezeu
Îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, până când putem zice: „Astăzi!” (Evr 3,13).
Veniţi să cântăm cu veselie Domnului,
să strigăm cu bucurie către stânca mântuirii noastre!
Să mergem înaintea lui cu cântece de laudă
şi în cântări de psalmi să-l preamărim!
Căci mare Dumnezeu este Domnul
şi mare împărat peste toţi zeii;
în mâna lui sunt adâncurile pământului
şi ale lui sunt înălţimile munţilor;
a lui este marea, căci el a făcut-o,
şi mâinile lui au plăsmuit uscatul.
Veniţi să ne închinăm şi să ne plecăm în faţa lui
şi să îngenunchem înaintea Domnului,
creatorul nostru,
căci el este Dumnezeul nostru,
iar noi suntem poporul pe care el îl păstoreşte,
turma pe care mâna lui o călăuzeşte.
O, de aţi asculta astăzi glasul lui:
„Nu vă împietriţi inimile ca la Meriba,
ca în ziua de la Massa, în pustiu;
acolo m-au ispitit părinţii voştri,
m-au pus la încercare, deşi au văzut lucrările mele.
Patruzeci de ani m-a dezgustat neamul acesta;
de aceea am zis:
Este un popor cu inima rătăcită,
nu au cunoscut căile mele;
de aceea am jurat în mânia mea:
Nu vor intra în odihna mea!”
Slavă Tatălui, şi Fiului,
şi Sfântului Duh.
Precum era la început, şi acum, şi pururea,
şi în vecii vecilor. Amin.
Ant. Să ascultăm glasul Domnului, ca să intrăm în odihna lui.
IMNUL
I. Când Oficiul lecturilor se spune noaptea sau dimineaţa, foarte devreme:
Tu, Lumină, care-n ceruri eşti aprinsă din vecie
Şi aprinsă vei rămâne cât vecia va să fie,
Tu, ce pui pe fugă noaptea cu urâtele ei vise,
După legi ce fost-au scrise în eternele zapise,
Faci, în locul nopţii negre, să apară ziua iară
Şi alungi din minţi, de-asemeni, întunericul afară.
O, Lumină infinită, raza-ţi blândă şi domoală
Tihna nopţii o-ntrerupe şi din somn acum ne scoală.
Fericiţi vor fi de-a pururi fiii cercetării tale;
Cei ce-s ocoliţi de tine vrednici sunt de plâns şi jale.
Tu ne-ai scos la libertate din morminte de tristeţe,
Făcând iar să strălucească bucuriile pe feţe.
I-ai învins pe toţi duşmanii. Teama, bezna, boala, până
Chiar şi moartea, moartea tristă, zac cu fruntea în ţărână.
Doamne sfinte şi-ndurate, bun şi veşnic împărate,
Domn al vieţii şi-al luminii necreate şi curate,
Din lumina necreată fă o rază de splendoare,
Ce alungă orice noapte, peste lume să pogoare.
Bucuroşi acum aducem slavă veşnicului Tată,
Ca şi Fiului, născutul din Fecioara Preacurată.
Duhul Sfânt cel care este legătură de iubire,
Să primească, de asemeni, sfânt prinos de preamărire.
Dumnezeului Treimic, preaînaltului său nume,
Cinste, căci el viaţă, pace şi lumină-i pentru lume. Amin.
Sau:
Lux ætérna, lumen potens,
Dies indefíciens,
Debellátor atræ noctis,
Reparátor lúminis,
Destructórque tenebrárum,
Illustrátor méntium:
Quo nascénte suscitámur,
Quo vocánte súrgimus;
Faciénte quo beáti,
Quo linquénte míseri;
Quo a morte liberáti,
Quo sumus perlúcidi;
Mortis quo victóres facti,
Noctis atqué sæculi;
Ergo nobis, rex ætérne,
Lucem illam tríbue,
Quæ fuscátur nulla nocte,
Solo gaudens lúmine.
Honor Patri sit ac tibi,
Sancto sit Spíritui,
Deo trino sed et uni,
Paci, vitæ, lúmini,
Nómini præ cunctis dulci
Divinóque númini. Amen.
II. Când Oficiul lecturilor se spune în timpul zilei:
Dumnezeule, cel care eşti Fiinţa necreată,
Dumnezeule, cel care ai un Dumnezeu drept Tată,
Dumnezeule, cel care şi din unul, şi din altul
Ai purces, acum coboară pân-la noi din tot înaltul.
Fii a noastră bucurie în momente grele, triste;
Bucurie ce nu vine de la tine nu existe.
Pentru noi fii mângâiere şi izvor de orice bine,
Ale noastre inimi, Doamne, după tine să suspine.
Tată veşnic, îndurarea-ţi peste noi acum coboară,
Şi tu, Fiule, Cuvântul, lumii dat printr-o Fecioară,
Duh Preasfânt, ne luminează cu lumina ta curată,
Ca din suflet să dispară orice umbră, orice pată.
Tot ce poate ochiul nostru să cuprindă şi să vadă
E lucrarea mâinii tale; lumea este-a ta plămadă.
L-ai făcut pe om din tină, dându-i viaţă ce nu piere,
L-ai creat din nou prin moartea-ţi, după trista lui cădere.
Îmbrăcând, Cristoase Doamne, firea noastră cea umilă,
Suferind pe lemnul crucii, ne-ai salvat pe toţi din milă.
Dragostea ce-ai arătat-o suferind pe cruce-odată,
Ca să-avem un loc în ceruri, înc-o dată ne-o arată.
În lăcaşul de splendoare, cu-ale sfinţilor soboare,
Tu domneşti, Treime Sfântă, peste lumea trecătoare.
Contemplându-te în ceruri, orice limbă se cuvine
Imn de slavă în cântare să înalţe către tine. Amin.
Sau:
Deus de nullo véniens,
Deus de Deo pródiens,
Deus ab his progrédiens,
In nos veni subvéniens.
Tu nostrum desidérium,
Tu sis amor et gáudium;
In te nostra cupíditas
Et sit in te iucúnditas.
Pater, cunctórum Dómine,
Cum Génito de Vírgine,
Intus et in circúitu
Nos rege Sancto Spíritu.
Meménto, sancta Trínitas,
Quod tua fecit bónitas,
Creándo prius hóminem,
Recreándo per sánguinem.
Nam quos creávit Unitas,
Redémit Christi cáritas;
Patiéndo tunc díligens,
Nunc díligat nos éligens.
Triádi sanctæ gáudium,
Pax, virtus et impérium,
Decus, omnipoténtia,
Laus, honor, reveréntia. Amen.
PSALMODIA
Ant. 1 Domnul singur face fapte minunate, veşnică este îndurarea lui.
Psalmul 135 (136)
Imn pascal
A povesti faptele minunate ale Domnului înseamnă a-i aduce laudă (Cassiodor).
I
Lăudaţi-l pe Domnul, pentru că este bun, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
Lăudaţi-l pe Dumnezeul dumnezeilor, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
Lăudaţi-l pe Domnul domnilor, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
El singur face fapte minunate, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
El a făcut cerurile cu înţelepciune, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
El a întărit pământul peste ape, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
El a făcut luminătorii cei mari, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
Soarele, ca să stăpânească ziua, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
Luna şi stelele, ca să stăpânească noaptea, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
Slavă Tatălui, şi Fiului, *
şi Sfântului Duh.
Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
şi în vecii vecilor. Amin.
Ant. Domnul singur face fapte minunate, veşnică este îndurarea lui.
Ant. 2 L-a scos pe Israel din Egipt, cu mână tare şi cu braţ puternic.
II
El i-a lovit pe egipteni în întâii lor născuţi, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
Şi l-a scos pe Israel din mijlocul lor, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
Cu mână tare şi cu braţ puternic, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
El a despărţit în două Marea Roşie, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
El a făcut ca Israel să treacă prin mijlocul ei, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
Şi l-a aruncat pe faraon cu oştirea lui în Marea Roşie, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
Slavă Tatălui, şi Fiului, *
şi Sfântului Duh.
Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
şi în vecii vecilor. Amin.
Ant. L-a scos pe Israel din Egipt, cu mână tare şi cu braţ puternic.
Ant. 3 Lăudaţi-l pe Dumnezeul cerului; el ne-a mântuit de asupritorii noştri.
III
El a călăuzit poporul său prin pustiu, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
El a lovit regi mari, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
El a dat la moarte regi puternici, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
Pe Sihon, regele amoreilor, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
Şi pe Og, regele Basanului, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
El a dat ţara lor ca moştenire, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
Ca moştenire slujitorului său, Israel, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
Şi-a adus aminte de noi când eram înjosiţi, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
El ne-a mântuit de asupritorii noştri, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
El dă hrană oricărei făpturi, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
Lăudaţi-l pe Dumnezeul cerului, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
Slavă Tatălui, şi Fiului, *
şi Sfântului Duh.
Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
şi în vecii vecilor. Amin.
Ant. Lăudaţi-l pe Dumnezeul cerului; el ne-a mântuit de asupritorii noştri.
V. Arată-mi, Doamne, căile tale.
R. Şi învaţă-mă cărările tale.
LECTURA ÎNTÂI
Din cartea lui Ben Sirah 47,14-31
Istoria părinților: de la Solomon la Ieroboam
După David s-a ridicat un fiu înțelept,
care, datorită lui, a trăit în siguranță.
Solomon a domnit în zile de pace;
Dumnezeu i-a dat liniște de jur împrejur,
ca să construiască o casă pentru numele său
și să pregătească un sanctuar veșnic.
Cât ai fost de învățat în tinerețea ta!
Ai fost umplut de înțelepciune ca un fluviu!
Duhul tău a acoperit pământul
și l-ai umplut cu pildele tale adânci.
Numele tău a ajuns până la insulele îndepărtate
și ai fost iubit în pacea ta.
Popoarele au fost uimite
de cântecele și proverbele tale,
de pildele și răspunsurile tale.
În numele Domnului Dumnezeu,
care este numit Dumnezeul lui Israel,
ai adunat aurul precum cositorul
și ca plumbul ai înmulțit argintul.
Dar tu ți-ai oferit trupul tău femeilor,
ai devenit sclavul simțurilor tale.
Ai aruncat o pată peste gloria ta
și ai profanat descendența ta,
aducând mânie peste fiii tăi
și suferințe din cauza nebuniei tale,
așa încât regatul său să fie împărțit în două
și din Efraim să înceapă domnia infidelă.
Însă Dumnezeu nu-și părăsește îndurarea sa,
nu va modifica și nici nu va șterge cuvintele sale,
nu va pierde neamul aleșilor lui,
și seminția lui, care-l iubește pe Domnul, nu va pieri.
I-a dat însă un rest lui Iacob
și lui David o mlădiță din el însuși.
Solomon s-a odihnit cu părinții săi,
și a lăsat după el, din sămânța sa, nebunie poporului,
cel cu puțină înțelepciune, pe Roboam,
care a abătut poporul cu sfatul său;
și pe Ieroboam, fiul lui Nabat,
care l-a făcut pe Israel să păcătuiască,
iar lui Efraim i-a arătat calea păcatului;
și păcatele lor s-au înmulțit nespus de mult,
așa încât i-a scos pe ei din țară.
Și au săvârșit toate nelegiuirile
până când a venit pedeapsa asupra lor.
Responsoriul Ez 37,21c.22b.23a.24a; In 10,16
R. Îi voi aduna pe fii lui Israel și nu vor mai fi două neamuri, nici nu se vor pângări cu idolii lor. * Ei vor fi poporul meu și eu voi fi păstorul lor unic pentru fiecare dintre ei.
V. Am și alte oi care nu sunt din staulul acesta; trebuie să le aduc și pe ele, ca să fie o singură turmă și un singur păstor. * Ei vor fi poporul meu și eu voi fi păstorul lor unic pentru fiecare dintre ei.
LECTURA A DOUA
Din Comentariu asupra Psalmilor, de sfântul Augustin, episcop
(Ps 126, 2: CCL 40, 1857-1858)
Adevăratul Solomon este Domnul nostru Isus Cristos
Solomon i-a construit Domnului un templu, desigur, ca tip și figură a Bisericii viitoare și a trupului Domnului. De aceea, Isus spune în Evanghelie: Dărâmați acest templu și în trei zile îl voi ridica (In 2,19). Așadar, după cum primul Solomon a construit acel templu, tot așa, și adevăratul Solomon, Domnul nostru Isus Cristos, adevăratul făcător de pace, și-a construit un templu. Căci numele de Solomon înseamnă „făcător de pace”. Adevăratul făcător de pace este cel despre care vorbește Apostolul: El este pacea noastră, cel care a făcut din două una (Ef 2,14). El este adevăratul făcător de pace, care a unit în sine doi pereți ce proveneau din direcții opuse, pentru care a devenit piatra unghiulară: pentru poporul credincioșilor veniți de la circumciziune și pentru poporul venit de la păgânii netăiați împrejur, și acesta credincios. Din aceste două popoare a făcut o singură Biserică, a devenit pentru ele piatra unghiulară și, de aceea, cu adevărat făcător de pace.
Așadar, el este adevăratul Solomon, pe când Solomon, fiul lui David din soția Batșeba, rege al Israelului, în timp ce construia templul, era figura acestui făcător de pace. De aceea, să nu crezi că Solomon i-a construit o casă lui Dumnezeu și că Scriptura îți arată un alt Solomon atunci când începe așa un psalm: Dacă Domnul n-ar zidi casa, în zadar ar trudi cei care o zidesc (Ps 126,1). Domnul deci zidește casa. Domnul Isus Cristos își zidește casa. Mulți lucrează la ridicarea ei; dar dacă nu este el cel care zidește, în zadar ar trudi cei care o zidesc.
Cine sunt acești constructori care muncesc? Toți cei care, în Biserică, predică cuvântul lui Dumnezeu, slujitorii sacramentelor lui Dumnezeu. Toți alergăm, toți muncim, toți construim acum. Înaintea noastră, alții au alergat, au muncit, au construit. Dar dacă Domnul n-ar zidi casa, în zadar ar trudi cei care o zidesc. De aceea, văzând că unii se prăbușeau, apostolii, și, mai exact, Paul a spus: Voi țineți zile, luni, anotimpuri și ani. Mă tem să nu fi ostenit în zadar pentru voi (Gal 4,10-11). Deoarece știa că zidirea interioară este lucrarea Domnului, el îi deplânge pe aceștia pentru care el însuși s-a ostenit în zadar. Așadar, noi vorbim în exterior, el zidește în interior. Noi vedem că voi ascultați, dar ceea ce gândiți cunoaște numai cel care vede gândurile voastre. El construiește, el dojenește, el trezește teamă, el deschide inteligența, el îndreaptă mintea voastră spre credință. Totuși, și noi lucrăm ca muncitori.
Responsoriul In 2,19
R. După ce a fost construit templul și gloria Domnului s-a revărsat asupra lui, regele s-a bucurat și a zis: * Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru tot ce i-a promis lui David, părintele meu.
V. Distrugeți templul acesta și în trei zile îl voi ridica din nou. * Binecuvântat.
Rugăciunea de încheiere
Dumnezeule, prin înjosirea Fiului tău ai ridicat omenirea căzută. Te rugăm, dăruiește credincioșilor tăi bucuria sfântă că au fost eliberați din robia păcatului și călăuzește-i la fericirea veșnică. Prin Domnul.
Să-l binecuvântăm pe Domnul.
R. Mulțumim lui Dumnezeu.
