Oficiul lecturilor
Invitatoriul
V. Doamne, deschide-mi buzele.
R. Şi gura mea va vesti lauda ta.
Ant. Domnul a înviat cu adevărat, aleluia!
Psalmul 94 (95)
Chemare la preamărirea lui Dumnezeu
Îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, până când putem zice: „Astăzi!” (Evr 3,13).
Veniţi să cântăm cu veselie Domnului,
să strigăm cu bucurie către stânca mântuirii noastre!
Să mergem înaintea lui cu cântece de laudă
şi în cântări de psalmi să-l preamărim!
Căci mare Dumnezeu este Domnul
şi mare împărat peste toţi zeii;
în mâna lui sunt adâncurile pământului
şi ale lui sunt înălţimile munţilor;
a lui este marea, căci el a făcut-o,
şi mâinile lui au plăsmuit uscatul.
Veniţi să ne închinăm şi să ne plecăm în faţa lui
şi să îngenunchem înaintea Domnului,
creatorul nostru,
căci el este Dumnezeul nostru,
iar noi suntem poporul pe care el îl păstoreşte,
turma pe care mâna lui o călăuzeşte.
O, de aţi asculta astăzi glasul lui:
„Nu vă împietriţi inimile ca la Meriba,
ca în ziua de la Massa, în pustiu;
acolo m-au ispitit părinţii voştri,
m-au pus la încercare, deşi au văzut lucrările mele.
Patruzeci de ani m-a dezgustat neamul acesta;
de aceea am zis:
Este un popor cu inima rătăcită,
nu au cunoscut căile mele;
de aceea am jurat în mânia mea:
Nu vor intra în odihna mea!”
Slavă Tatălui, şi Fiului,
şi Sfântului Duh.
Precum era la început, şi acum, şi pururea,
şi în vecii vecilor. Amin.
Ant. Domnul a înviat cu adevărat, aleluia!
IMNUL
Sfinții îngeri sus, în ceruri, strigăt de triumf să scoată,
Să-ntoneze imn de slavă pe pământ făptura toată,
Tot ce mișcă-n mări și râuri să tresalte-n bucurie,
Căci Cristos, stăpânul vieții, glorios din morți învie.
Iată, vine-acum momentul așteptat de-atâta vreme,
Vine ziua liberării din străvechile blesteme.
Mielul blând, jertfit, pământul cu-al său sânge scump îl spală
Și-l învăluie cu totul în lumina sa pascală.
Crucea-nfiptă pe Golgota către cer devine punte,
Iar iertarea omenirii este rodul morții crunte.
Răstignit, Stăpânul vieții îi plătește morții vamă,
Dar a treia zi învie, bezna morții o destramă.
S-a născut prin el speranța în tot omul care moare,
Pentru porțile vieții nu mai sunt de-acum zăvoare.
Pentru cei ce cred într-însul va veni cândva o vreme
Când Cristos din somnul morții va binevoi să-i cheme.
Din mormântul disperării toți creștinii să se scoale,
Bucuroși să se adune împrejurul gropii goale;
Din această groapă goală izvorăște orice bine
Și speranța învierii din adâncul ei ne vine.
Tu primește-ne, Cristoase, cântul inimii sincere
Ce-ți aducem azi cu toții pentru sfânta înviere.
Pentru Tatăl, de asemeni, glasul nostru azi răsună,
Duhul Sfânt, prin cântul nostru, cinste aibă împreună. Amin.
PSALMODIA
Ant. 1 Părinții noștri ne-au povestit despre puterea Domnului și faptele minunate pe care le-a săvârșit, aleluia!
Psalmul 77 (78),1-39
Bunătatea Domnului
și infidelitatea poporului în istoria mântuirii
Acestea au devenit exemple pentru noi (1Cor 10,6).
I
Ia aminte, poporul meu, la învățătura mea; *
pleacă-ți urechea la cuvintele gurii mele!
Voi deschide gura mea în parabole, *
voi descoperi cele tăinuite din vechime;
ceea ce am auzit și am cunoscut, *
ceea ce ne-au povestit părinții noștri
nu le vom ține ascunse de fiii lor; †
vom vesti generației viitoare
faptele glorioase ale Domnului, *
puterea și minunile pe care el le-a făcut.
A statornicit o mărturie în Iacob †
și a pus o lege în Israel; *
a poruncit părinților noștri
să facă cunoscute acestea fiilor lor,
ca să cunoască generația viitoare, †
fiii care se vor naște. *
Când se vor ridica, ei vor povesti copiilor lor,
pentru ca aceștia să-și pună încrederea în Dumnezeu, *
să nu uite lucrările lui Dumnezeu
și să păzească poruncile sale.
Să nu fie ca părinții lor,
o generație neascultătoare și răzvrătită; †
o generație care avea o inimă nestatornică *
și al cărei duh nu i-a fost fidel lui Dumnezeu.
Fiii lui Efraim, cei ce întind arcul și trimit săgeata, *
au dat înapoi în ziua bătăliei.
N-au păzit legământul lui Dumnezeu *
și au refuzat să umble în legea lui.
Ei au uitat de faptele lui, *
de minunile pe care le arătase lor.
În fața părinților lor a săvârșit minuni, *
în țara Egiptului, în câmpia Țoan.
A despicat marea și i-a trecut prin ea *
și a ridicat apele ca un dig.
I-a călăuzit din nor în timpul zilei *
și noaptea întreagă cu lumina focului.
A despicat stânci în pustiu *
și le-a dat să bea ca din abisul cel mare.
A făcut să iasă izvoare din stâncă *
și apa să curgă în torente.
Slavă Tatălui, şi Fiului, *
şi Sfântului Duh.
Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
şi în vecii vecilor. Amin.
Ant. Părinții noștri ne-au povestit despre puterea Domnului și faptele minunate pe care le-a săvârșit, aleluia!
Ant. 2 Fiii lui Israel au mâncat mană și au băut apă din piatra spirituală ce mergea în urma lor, aleluia!
II
Dar ei au continuat să păcătuiască împotriva lui, *
să se răzvrătească
împotriva Celui Preaînalt în pustiu.
L-au ispitit pe Dumnezeu în inima lor, *
cerându-i mâncare după sufletul lor.
Au vorbit împotriva lui Dumnezeu și au zis: *
„Oare va putea Dumnezeu
să ne întindă masă în pustiu?”
Iată, a lovit stânca și au țâșnit ape
și s-au revărsat șuvoaie. †
„Dar oare pâine e în stare să ne dea *
sau să procure carne poporului său?”
Atunci a auzit Domnul și s-a mâniat, †
s-a aprins foc împotriva lui Iacob *
și mânia lui s-a ridicat asupra lui Israel,
căci nu s-au încrezut în Dumnezeu *
și n-au sperat în mântuirea lui.
Totuși, el a poruncit norilor de sus *
și a deschis porțile cerului:
a făcut să plouă asupra lor mana, spre mâncare, *
le-a dat lor pâine din ceruri.
Omul a mâncat pâinea îngerilor; *
le-a trimis hrană din belșug.
A stârnit în văzduh vântul de la răsărit *
și a dezlănțuit cu puterea lui vântul de la miazăzi.
A făcut să plouă peste ei carne ca pulberea, *
și păsări înaripate cât nisipul mării,
le-a făcut să cadă în mijlocul taberei lor, *
de jur împrejurul corturilor lor.
Ei au mâncat și s-au săturat bine, *
el le-a adus ceea ce au poftit.
Încă nu-și potoliseră pofta *
și mâncarea era încă în gura lor
când mânia lui Dumnezeu s-a ridicat împotriva lor †
și i-a nimicit pe cei mai puternici dintre ei *
și i-a doborât pe cei aleși ai lui Israel.
Slavă Tatălui, şi Fiului, *
şi Sfântului Duh.
Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
şi în vecii vecilor. Amin.
Ant. Fiii lui Israel au mâncat mană și au băut apă din piatra spirituală ce mergea în urma lor, aleluia!
Ant. 3 Și-au amintit că Dumnezeu e stânca lor și mântuitorul lor, aleluia!
III
Cu toate acestea, au păcătuit iarăși, *
n-au crezut în faptele lui minunate.
De aceea a spulberat într-o suflare zilele lor *
și anii lor degrabă.
Când Dumnezeu lovea de moarte, *
ei îl căutau, se întorceau și se îndreptau spre el.
Își aduceau aminte că Dumnezeu este stânca lor *
și că Dumnezeu, Cel Preaînalt, este mântuitorul lor.
Dar îl înșelau cu gura *
și-l mințeau cu limba.
Inima lor nu era sinceră față de el *
și nu erau fideli față de legământul său.
Dar el, fiind îndurător, le ierta vinovăția, †
de multe ori și-a potolit mânia *
și nu a dat drumul furiei sale în întregime.
Își amintea că ei sunt trup, *
o suflare ce trece și nu se mai întoarce.
Slavă Tatălui, şi Fiului, *
şi Sfântului Duh.
Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
şi în vecii vecilor. Amin.
Ant. Și-au amintit că Dumnezeu e stânca lor și mântuitorul lor, aleluia!
V. De învierea ta Cristoase, aleluia!
R. Se bucură cerurile și pământul, aleluia!
LECTURA ÎNTÂI
Din Apocalipsul sfântului apostol Ioan 17,1-18
Babilonul cel mare
Eu, Ioan, am văzut, și a venit unul dintre cei șapte îngeri care aveau cele șapte cupe și a vorbit cu mine, spunându-mi: „Vino, îți voi arăta judecata desfrânatei celei mari care stă pe ape multe, cu care s-au desfrânat regii pământului, iar locuitorii de pe pământ s-au îmbătat cu vinul desfrânării ei”. Și m-a dus în duh într-un pustiu. Am văzut acolo o femeie așezată pe o fiară de un roșu aprins, acoperită cu nume de blasfemie, având șapte capete și zece coarne. Iar femeia era îmbrăcată în purpură și în roșu aprins, împodobită cu aur, cu pietre prețioase și mărgăritare. Avea în mână un potir de aur plin cu ororile și necurățiile desfrânării sale. Pe frunte avea scris un nume misterios: „Babilonul cel mare, mama desfrânatelor și nelegiuirilor pământului”.
Și am văzut femeia îmbătată de sângele sfinților și de sângele martirilor lui Isus. Și mult m-am mirat când am văzut-o. Dar îngerul mi-a zis: „De ce te miri? Îți voi spune misterul femeii și al fiarei care o poartă, care are șapte capete și zece coarne. Fiara pe care ai văzut-o era și nu mai este. Se va ridica din abis ca să meargă spre pieire. Iar locuitorii pământului, al căror nume nu a fost scris în cartea vieții de la întemeierea lumii, vor fi cuprinși de uimire văzând fiara care era și nu mai este, dar va veni din nou. Aici trebuie o minte care să aibă înțelepciune! Cele șapte capete sunt șapte munți pe care era așezată femeia. Mai sunt și șapte regi. Cinci au căzut, unul este, celălalt încă nu a venit, iar când va veni trebuie să rămână puțin. Fiara, care era și care nu mai este, este chiar ca al optulea rege. El este dintre cei șapte și merge spre pieire, iar cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece regi care n-au primit încă regatul, însă vor primi autoritatea regească pentru o oră împreună cu fiara.
Aceștia au un singur gând: să dea puterea și autoritatea lor fiarei. Ei vor duce război împotriva Mielului, dar Mielul îi va învinge, pentru că este Domnul domnilor și Regele regilor, și cei care sunt împreună cu el sunt aleși, chemați și credincioși”.
Apoi mi-a zis: „Apele pe care le-ai văzut și pe care stă desfrânata sunt popoare și mulțimi, națiuni și limbi. Cele zece coarne pe care le-ai văzut și fiara o vor urî deopotrivă, o vor jefui și o vor lăsa goală, vor devora carnea ei și o vor arde în foc, pentru că Dumnezeu le-a pus în inimă să-i îndeplinească planul și, făcând același plan, să dea autoritatea lor fiarei până când vor fi împlinite cuvintele lui Dumnezeu. Iar femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are autoritate peste regii pământului”.
Responsoriul Ap 17,14; 6,2b
R. Regii pământului vor duce război împotriva Mielului, dar Mielul îi va învinge; * pentru că el este Domnul domnilor și Regele regilor, aleluia!
V. I s-a dat o coroană și a pornit învingător ca să învingă, * pentru că.
LECTURA A DOUA
Din Scrisoarea către corinteni, a sfântului Clement I, papă
(Cap. 36, 1-2; 37-38: Funk 1, 107-109)
Multe cărări, o singură cale
Preaiubiților, calea pe care găsim mântuirea este Isus Cristos, preotul jertfei noastre, apărător și sprijin al slăbiciunii noastre.
Prin el, privim înălțimea cerurilor, prin el, noi contemplăm chipul preacurat și sublim al lui Dumnezeu, prin el, au fost deschiși ochii inimii noastre, prin el, înflorește în lumină mintea noastră insensibilă și întunecată, prin el, Domnul a voit să gustăm știința nemuritoare. El, fiind strălucirea gloriei lui Dumnezeu, este cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moștenit un nume mai deosebit decât al lor (cf. Evr 1,3-4).
Așadar, fraților, să luptăm cu toate forțele sub poruncile sale sfinte și perfecte.
Să privim soldații care slujesc sub comandanții noștri, cu câtă disciplină, docilitate și supunere îndeplinesc ordinele primite! Nu toți sunt comandanți supremi, sau comandanți peste o mie, peste o sută sau peste cincizeci de soldați și așa mai departe. Însă fiecare în rangul său îndeplinește ceea ce este poruncit de rege și de comandanții superiori. Cei mari nu pot să stea fără cei mici, nici cei mici nu pot să stea fără cei mari. Unii se află amestecați cu ceilalți, de aici rezultă utilitatea reciprocă.
Ca exemplu să ne folosească trupul nostru. Capul nostru fără picioare nu este nimic, ca și picioarele fără cap. Chiar și mădularele cele mai mici ale trupului nostru sunt necesare și folositoare pentru întregul organism. Ba, mai mult, toate se acordă și se supun aceluiași scop care este mântuirea întregului trup.
Tot ceea ce noi suntem în totalitatea trupului nostru rămânem în Isus Cristos. Fiecare să fie supus aproapelui său, conform cu darul harului acordat lui.
Cel puternic să se îngrijească de cel slab, cel slab să-l respecte pe cel puternic. Cel bogat să-l ajute pe cel sărac, cel sărac să-l laude pe Dumnezeu, pentru că i-a acordat harul să existe cineva care vine în ajutorul lipsurilor sale. Cel înțelept să-și arate înțelepciunea sa nu prin cuvinte, ci prin fapte bune. Cel umil să nu dea mărturie despre sine însuși, ci să-i lase pe alții să dea mărturie despre el. Cel care este curat cu trupul să nu se laude, ci să-i recunoască meritul celui care îi acordă darul stăpânirii de sine.
Așadar, fraților, să luăm în considerare din ce materie suntem făcuți, cine suntem și cu ce natură am intrat în lume. Cel care ne-a creat și plăsmuit ne-a introdus în lumea sa, făcându-ne să ieșim dintr-o noapte lugubră. El ne-a înzestrat cu bunuri mari încă mai înainte de a ne naște.
Prin urmare, primind toate lucrurile de la el, trebuie să-i mulțumim pentru toate. Lui să-i fie glorie în vecii vecilor. Amin.
Responsoriul Col 1,18; 2,12b.9-10.12a
R. El este capul trupului, al Bisericii; el este începutul, primul născut dintre cei morți. * În el ați fost înviați, prin credință, împreună cu el, prin credința în puterea lui Dumnezeu, cel care l-a înviat pe el din morți, aleluia!
V. În el locuiește toată plinătatea dumnezeirii, trupește, și voi ați fost copleșiți de plinătatea lui, înmormântați cu el în Botez. * În el.
Rugăciunea de încheiere
Dumnezeule, tu ești izvorul libertății și mântuirii noastre. Ascultă glasul celor care te imploră și, după cum i-ai răscumpărat prin vărsarea sângelui Fiului tău, dă-le harul să trăiască prin tine și să se bucure neîncetat de ocrotirea ta. Prin Domnul.
Să-l binecuvântăm pe Domnul.
R. Mulțumim lui Dumnezeu.
